Iubeste-ma cand ma urasc

Mi se zbate in piept inima si o simt destul de ciudat. Stiu ca e aritmie sau lipsa de calciu sau fier sau poate lipsa de tine.

As vrea sa te uiti in ochii mei si sa vezi pamantul si cateva paduri, poate cateva creste de nisip pe langa, ca si pentru mine trec anii chiar daca sufletul meu a ramas pe loc. As vrea sa imi strigi numele cand nu mai stii de tine, ca si cand as fi caminul tau si doar cu mine te-ai simti acasa. As vrea sa te trezesti dimineata si sa ma prinzi de nas ca sa ma trezesc si eu si morocanoasa sa te intreb de ce m-ai trezit si tu sa imi zici ca voiai sa aflu ca ma iubesti. Si normal ca mi-ar trece supararea…

As vrea sa nu lasi nicio zi sa treaca fara sa imi pupi fruntea, sa imi alungi gandurile rele si nici o zi fara sa nu-mi mangai calcaiele cu drumurile palmelor tale pe care vrei sa pasesc. As vrea sa iti placa defectele mele fizice ca sa nu le mai urasc eu asa mult.

As vrea sa fii un om puternic si sa stii ce inseamna demnitatea. Adica sa imi respecti sufletul, mintea si corpul oricand, oriunde, oricum si sa nu invoci scuze pentru momentele de slabiciune ci sa le recunosti si sa ti le asumi. N-as cere nimic diferit nici de la mine. As vrea sa fii uneori mai puternic decat mine pentru ca si eu as fi mai puternica decat tine. As vrea sa nu consideri bunatatea o slabiciune sau razbunarea o solutie.

As vrea sa fii spontan in mod placut, asa cum esti cand cunosti pe cineva foarte bine. As vrea sa conduci cu mana mea pe mana ta si sa ma incurajezi cand ma vezi visatoare, sa crezi in mine si in tine si in noi si sa imi aduci tu aminte ca oamenii sunt oameni, nici buni, nici rai.

Si nu in ultimul rand, as vrea sa existi.