Perspective
Aud vantul cum danseaza printre crengile copacilor si ma poarta pe brate destul de rapid inspre tine. Da, bai, din nou. Doar cu gandul, caci fizic esti acum strain si departe, lasandu-mi linistea in pace asa cum mi-am dorit adeseori.
Ma uit in urma ca asta fac mereu cand imi e bine, deci sa nu crezi ca inseamna altceva mai mult decat e. Imi place sa reflectez si sa ajung cu gandul acolo unde am mai fost de zeci de ori si sa observ cum se mai vad lucrurile. Ca parca acum albastrul are nuanta de verde si galbenul da inspre rosu, iar raul nu mai e rau ci lectie invatata cu de-a sila, la care abia am luat nota de trecere. Dar e buna lectia, nu mai pic la examen data viitoare.
In momentele in care reflectez ajung sa imi pun intrebari din astea care pot parea ciudate sau schizofrenice de genul “Cine mai esti?” si “Cum o mai duci?” E important sa stiu daca raspunsurile ma multumesc sau nu. Acum ceva vreme eram frustrata de tarmurile pe care le vizitasem, de raspunsurile pe care le gasisem, dar incet si sigur am ajuns intr-un loc de acceptare, iertare si, cu inima batand puternic de emotie si efort am tras noi guri de aer care mi-au redat echilibrul de mult pierdut. Pe tine te multumesc raspunsurile pe care ti le dai la intrebarile de mai sus? Imi doresc sa te multumeasca asa cum ma multumesc pe mine acum. Si daca nu, imi pare rau. E un drum lung de parcurs, dar daca iti faci un scop din a fi multumit cu ele, reusesti, nu-i bai.
Ma gandesc la noi acum asa cum ma gandesc la copilarie – cu drag si durere. Cu drag fiindca m-ai iubit si cu durere fiindca imi aduc aminte de cazaturi. Am scris de tine des si probabil o sa mai scriu fiindca ma voi uita in continuare pe ochean la tot ce a fost si voi compara perspectivele, mereu descopar lucruri noi… despre mine mai ales si asta ma ajuta.
Nu stiu unde esti sau cine mai esti. Nu mai stiu cum vorbesti, cu cine vorbesti, nu stiu daca te mai gandesti la mine in noptile de vara si mai ales, nu stiu daca esti fericit. Nu ma nelinisteste chestia asta, dar pot sa iti zic sincer ca sper sa fii. Oricum nu o sa aflam niciodata cum e in universul ala paralel 😉
Probabil nu-ti mai aduci aminte despre ce vorbesc si e ok, asta se intampla fiindca ne-am iubit pe rand, nu in acelasi timp. Am retinut niste detalii extrem de (poate) stupide, fara sens sau valoare, dar imi plac oricum. Si imi place sa le scriu, desi iar poate e lipsit de sens, dar cuvintele astea banale parca marcheaza vizita asta cu gandul pe care ti-o fac. Si mirosuri am retinut, a lot chiar si-s curioasa, de ce sa nu recunosc, daca si tu.
In fine, trebuie sa inchei acum pentru ca e tarziu, mult prea tarziu ca sa mai stau cu tine. Ai grija de sufletul tau, fii curajos si nu te instraina de iubire, e singura care ne poate scoate la liman atunci cand suntem uitati in deriva.
Stiu ca nu crezi asta, dar candva o sa imi dai dreptate, o sa vezi.
Iubeste-ma cand ma urasc
Mi se zbate in piept inima si o simt destul de ciudat. Stiu ca e aritmie sau lipsa de calciu sau fier sau poate lipsa de tine.
As vrea sa te uiti in ochii mei si sa vezi pamantul si cateva paduri, poate cateva creste de nisip pe langa, ca si pentru mine trec anii chiar daca sufletul meu a ramas pe loc. As vrea sa imi strigi numele cand nu mai stii de tine, ca si cand as fi caminul tau si doar cu mine te-ai simti acasa. As vrea sa te trezesti dimineata si sa ma prinzi de nas ca sa ma trezesc si eu si morocanoasa sa te intreb de ce m-ai trezit si tu sa imi zici ca voiai sa aflu ca ma iubesti. Si normal ca mi-ar trece supararea…
As vrea sa nu lasi nicio zi sa treaca fara sa imi pupi fruntea, sa imi alungi gandurile rele si nici o zi fara sa nu-mi mangai calcaiele cu drumurile palmelor tale pe care vrei sa pasesc. As vrea sa iti placa defectele mele fizice ca sa nu le mai urasc eu asa mult.
As vrea sa fii un om puternic si sa stii ce inseamna demnitatea. Adica sa imi respecti sufletul, mintea si corpul oricand, oriunde, oricum si sa nu invoci scuze pentru momentele de slabiciune ci sa le recunosti si sa ti le asumi. N-as cere nimic diferit nici de la mine. As vrea sa fii uneori mai puternic decat mine pentru ca si eu as fi mai puternica decat tine. As vrea sa nu consideri bunatatea o slabiciune sau razbunarea o solutie.
As vrea sa fii spontan in mod placut, asa cum esti cand cunosti pe cineva foarte bine. As vrea sa conduci cu mana mea pe mana ta si sa ma incurajezi cand ma vezi visatoare, sa crezi in mine si in tine si in noi si sa imi aduci tu aminte ca oamenii sunt oameni, nici buni, nici rai.
Si nu in ultimul rand, as vrea sa existi.
Describe yourself
Ma bantuie intrebarea asta sau mai bine zis invitatia asta a Facebook-ului de a te descrie. Mi se pare asa o treaba complexa si mereu ma gandesc ca ar iesi ceva foarte lung de citit. Ca o postare de blog, asa, ca asta…
Cred ca un cuvant care m-ar descrie bine ar fi: intens. Imi place intensitatea in iubire (de orice fel), in senzatii bune, in distractie. Sunt genul de om caruia ii plac imbratisarile sincere, pentru mine vorbesc mai mult decat alte gesturi. Imi plac sarutarile sincere, dar tot intens ma si supar, cert, asta e motivul pentru care evit pe cat de mult conflictele.
Le evit si pentru ca nu stiu sa argumentez cand sunt foarte nervoasa. Ma blabai, tremur si de cele mai multe ori cand sunt nervoasa ajung sa tac. De curand am reusit sa fiu nervoasa, dar cu o coerenta si un mod rational care nu-mi stau in fire. I guess you live and you learn, sa speram ca o sa mai iasa si pe viitor ca e mai sanatos decat sa tii in tine.
Sunt un om paradoxal pentru ca imi place foarte mult spontaneitatea, dar intr-un mod destul de calculat. Eu dau vina pe alinierea planetelor la nastere pentru asta, mai ales ca foarte multe persoane mi-au zis ca-s cam atipica pentru zodia mea. Asadar, al doilea cuvant care m-ar descrie ar fi: calculata.
As mai zice in descrierea mea ca am simtul umorului, ca fac uneori oamenii din jurul meu sa rada si imi place asta foarte mult. Ce e mai misto decat sa fii o sursa de bine?
Mai sunt si visatoare, prea visatoare, uneori la modul nociv. Asta vine si dintr-o doza de gandire irationala la care lucrez constant. Mai sunt si sincera si da, asta de multe ori te face vulnerabil, dar vine si cu un avantaj, acela ca oamenii se simt repede in largul lor cu tine. Prietenoasa ar fi iar o chestie pe care as zice-o despre mine, imi place sa vorbesc cu oameni, sa mingle fara sa fiu tinuta in loc de orgoliu sau prejudecati. Asta m-a ajutat sa intalnesc persoane speciale, dar am si fost privita cu ochi mai putin buni pentru treaba asta. Probabil unii considera ca e de preferat sa fii mult mai rezervat, dar pe mine m-a ajutat sa comunic mai eficient. Daca stai intr-un colt, unde nu te baga nimeni in seama, cu ce iesi mai castigat?
As mai zice de mine ca-s si copil uneori pentru ca ma bucura anumite lucruri mici si am o doza de naivitate la care chiar tin (desi nu e mereu buna). Mi s-ar parea sumbru sa renunt la ea si chiar mi-e teama ca la un moment dat in viata o sa uit sa mai fiu asa.
Am si nesigurante ca orice om si temeri, iar in unele perioade sufar de anxietate in diverse stagii. Fiind o persoana intensa, normal ca si injur si cine ma cunoaste, stie asta deja si de multe ori gandesc cu voce tare sau fredonez melodii fiindca foarte rar e liniste in mintea mea.
Un ultim cuvant pe care o sa il folosesc pentru articolul asta e: critica si autocritica. De la autocritica pornesc foarte multe probleme de incredere in sine la care, din nou, lucrez. Si e interesant ca sunt mai ingaduitoare cu cei din jur decat sunt cu mine, ceea ce stiu ca nu e corect fata de mine insami, dar incercam sa remediem situatia. Also, sunt un om care invata din greselile lui si din lucrurile care erau cat pe ce sa se intample, dar nu s-au intamplat (probabil pentru ca cineva higher than me are grija de mine, cred cu tarie asta).
Si cred ca tot in descriere ar trebui sa intre si lucrurile care-mi plac, nu? Hai sa zic lucrurile pe care nu le stie oricine cum ar fi plecarile spontane, in momente perfecte, noptile de vara pe plaja (doar noptile!), orice inseamna surpriza placuta, complimentele sincere si/sau neobisnuite. Imi place cand vad oameni destepti cu incredere in sine sau veseli care transmit asta mai departe, imi place mancarea buna in companie buna, imi place pokerul, imi place mirosul de detergent si curat si mirosul de soare pe rufele uscate.
Cred ca inchei aici. O sa fac un later edit si mai completez, ca provocare – sa vedem cat de lung iese.
Frica te tine in viata, dar te si omoara
E prea greu uneori sa stai in echilibru pe sarma asta a vietii. Te balansezi stanga – dreapta, poate un timp mergi in linie dreapta si esti putin fericit, poate mai mult sau poate primesti o palma si cazi de tot. De aici si nu numai, se nasc frici. Din necunoscut, din posibilitatea de a cadea si multe altele asemenea.
Frica este un sentiment care pe noi, ca oameni, ne-a tinut in viata cand am aparut. Ne era frica de urs asa ca nu mergeam in munti singuri si neinarmati. Ne era frica de alte triburi mai puternice asa ca ne antrenam proprii oameni care sa reactioneze in caz de lupta. Azi mi-am dat seama insa ca frica, desi prieten bun noua, a ajuns sa ne distruga in cantitati prea mari. De fapt, cred ca ne distrugea si atunci doar ca prea putini oameni mureau din cauza ei ca sa mai conteze.
Cred ca frica excesiva este responsabila de stres (normal ca nu in totalitate). Frica de a nu dezamagi si frica de a nu gresi, frica de a nu ramane singuri tot restul vietii, frica de a nu avea suficienti bani pentru traiul pe care il vrem. Stresul duce la boli. Bolile te pot omori. Destul de simplu, nu?
E greu sa lupti cu gandurile irationale de genul “Dar daca se intampla X lucru, dar cum o sa fie si ce o sa se intample si cum sa reactionez si ce sa fac… ” Evenimentele din viitor nu pot fi prezise de nimeni asa ca frica de ce va fi este ok pana la un anumit punct.
Obsesia si Frica se plac foarte mult si se iubesc adeseori in capul nostru ca sa nasca alte lucruri la care ulterior reactionam fizic – anxietate, depresie, etc. Lucruri care te inclina periculos intr-o singura directie pe sarma. Ajungi sa iti pui singur frana, sa te opresti din a construi, din a spera, din a mai visa pentru ca “dar daca”.
Ma uitam azi la frunzele galbene de toamna pe care le-am asteptat cu atata caldura. Si ma gandeam: sunt acolo, fizice, galbene, uite-le – in ele poti sa crezi, nu in gandurile astea duse la absurd. Cum o sa stii ce o sa se intample maine? Nu stii. Cum stii daca totul o sa fie negru sau alb? Nu stii. Cum stii daca o sa reusesti sau o sa cazi? Nu stii. Si atunci de ce ti-e frica? De ce sa nu incerci?
Uita-te si tu la frunze si vezi de fapt, ce e real si ce nu. Mai mult de atat, ce e in prezent. Care e situatia actuala? Gandeste-o cu voce tare pentru ca de multe ori ne prindem in plasele zilelor de ieri sau de maine si de fapt prezentul e singurul in care traim. Tot ce e palpabil si ce nu. Apoi plangi sau razi… sau pur si simplu mergi mai departe pentru ca viata e un dar pe care atatia oameni nu il mai au.
Nu ma intelege gresit
De cum am ajuns sa scriu, de cum m-a busit plansul ca pe copiii mici asa ca refuz sa dau glas imaginilor parsive si monstruoase din capul meu desi asta aveam de gand sa fac. Aveam de gand sa scriu despre toata durerea din mine, sa imi storc sufletul ca pe o carpa si sa iasa toate cuvintele astea pline de ura. Cuvinte care efectiv imi impuie capul si pe care nu le pot opri. In schimb, mai bine povestesc de tine si de locul pe care mi l-ai creat. Mai sincer de data asta decat am facut-o vreodata.
S-a facut 1 an de cand nu am mai vazut porecla ta aparand pe ecranul telefonului si de cand nu mi-ai mai facut inima sa tresalte. S-au facut luna asta 4 ani de cand nu m-a mai cuprins nimeni in brate asa cum ai facut-o tu, de cand nu i-a mai pasat cuiva de mine asa cum ti-a pasat tie. Se face in curand o luna de cand nu a trecut nici macar o zi fara sa ma gandesc la tine si la cum ai fi fost alaturi de mine daca ai fi stiut prin iadul asta prin care trec. Este… atat de greu.
Nu ma intelege gresit, nu vreau sa vorbim pentru ca stiu cum ar decurge conversatia. Imi esti inca previzibil, stiu ca nu te-ai schimbat. Oamenii ca tine nu se prea schimba. Nu vreau nici sa te vad. Nu ti-am raspuns la telefon ultima oara pentru ca vreau sa ramai pentru mine the happy place si stiu ca daca ai scoate o vorba, l-ai strica iremediabil. Sa lasam lucrurile asa cum sunt, o sa iti scriu aici, acum, chiar daca nu o sa citesti.
The happy place este un termen destul de cunoscut – e locul preferat si frumos unde te reintorci cu mintea atunci cand ti-e greu. M-am intors de atatea ori la tine de nici nu iti imaginezi. Am tocit toate amintirile pe care le aveam.
Probabil din cauza faptului ca nu ti-am raspuns la telefon, crezi ca te-am uitat si ca am aceasta super viata care nu imi permite sa imi mai aduc aminte de trecut sau de iubire. Pentru ca indiferent ce ar spune oricine pe lumea – tu m-ai iubit asa cum ai stiut. Si eu te-am iubit si nu regret nici macar o secunda din tot ce am trait alaturi de tine chiar daca la momentul respectiv eram prea copil ca sa apreciez anumite lucruri pe care incercai sa ma inveti.
Nu o sa stiu poate niciodata cum am ramas eu pentru tine…. Poate o dezamagire si nu o prietena incredibila asa cum ti-ai dorit. Poate ai putea sa intelegi macar acum, dupa atata vreme, ca prietenia dintre noi era un vis ca oricare altul, care dispare la prima trezire. Poate ai putea sa intelegi ca nu puteam sa nu imi dau nicio sansa si sa raman in balonul ala de sapun in care suflaseram amandoi. O fi fost el rotund, frumos si multicolor, dar in urma lui nu avea sa ramana decat o amintire mai urata decat cea pe care o am acum.
Deseori incerc sa imi imaginez cum ar fi decurs lucrurile daca eram altfel ca om cand ne-am cunoscut. Daca ai fi cunoscut omul care sunt azi? Sau cum ar decurge acum lucrurile daca ai reintra in viata mea… Dar ma rog, astea sunt doar niste intrebari asa… puerile si extrem de trecatoare, fiindca nu mi-as dori sa aflu.
E o vorba care zice ca oamenii pot uita cuvintele pe care le-ai spus, dar nu vor uita niciodata cum i-ai facut sa se simta. Oare eu cum te-am facut sa te simti?
In incheierea acestei parti din mine pe care probabil nu o va citi nimeni vreau sa iti multumesc (da, inca o data, parca ceva mai oficial). Multumesc ca m-ai facut sa ma simt iubita, pana la urma indiferent daca era sau nu adevarat, conteaza prea putin. Iti multumesc ca mi-ai creat criterii. Iti multumesc ca ti-a pasat de mine. Sper ca si eu te-am facut sa simti ceva frumos. Si mai sper ca nu m-ai uitat… Nu, nu vreau sa stiu, nu spune nimic. Lasa-ma doar sa sper.
Ziua materialista, noaptea idealista…
Probabil din cauza instinctului de autoprotectie sunt ziua materialista si pentru ca vreau o lume mai buna noptea sunt idealista.
Ultimele doua luni au fost probabil cele mai active din intreaga mea viata, active in sensul ca am imbinat arome precum utilul cu placutul si mirosuri precum spontanietatea cu aventura. Am fost prin locuri prin care am mai fost (scris intentionat), locuri pe care le-am vazut altfel de data asta, locuri care mi-au aratat ca prima impresia conteaza dar aparentele inseala, locuri care nu se schimba ci se adapteaza si care m-au facut nu sa ma schimb ci sa ma adaptez, locuri care mi-au demonstrat ca o anumita traire poate fi reala si sa crezi ca e o iluzie sau ca poate fi o iluzie si sa simti cu toata ardoarea ratiunii tale ca poate fi reala.
Nu oamenii se schimba ci scopurile lor, iar ei se adapteaza in functie de ele. Spun unii tot ce urmeaza dupa ce esti indragostit e iubire. Poate au dreptate, eu inca nu stiu ce simt dar nu sunt indragostita. Masina nu e geloasa pe casa(cladire, coliba. locul unde imi doresc sa stau) ca nu mai tin la ea la fel de mult ca atunci cand am cumparat-o, si nici casa nu e geloasa pe iubit ca stau mai mult cu el decat cu ea(casa) atunci nu inteleg de ce iubitul gelos pe masina? Oare ar trebui sa-i spun: ‘Draga, asteapta sa vina noaptea!’? Iubim, dar in alt mod acum…
Toate astea poate pentru ca sunt ziua materialista, noaptea idealista…
Reteta unui blog de succes
Bucataria succesului de blog este variata si cu siguranta nu exista o singura reteta gustata de toata lumea. Sunt cateva principii, care respectate, pot sa dea un anume succes, dar dupa cum am aflat de curand, blogul nu e echivalent cu obiectivitatea. Un alt fel de a spune ca nu exista absoluturi, ci doar experiente.
Reteta mea este urmatoarea:
1. Posteaza!
Poate ti se pare amuzant, dar e cel mai bun sfat pe care ti l-ar putea da un blogger. Posteaza cat mai consecvent. Subiectele vin pe masura ce scrii. Daca esti genul care “ingheata” in fata unei pagini goale, noteaza-ti idei de subiecte undeva si treci peste ele cand te pregatesti sa scrii.
2. Scrie cu pasiune in stilul tau!
Oamenii cauta autenticitate. Nu incerca sa imiti stilul bloggerilor cunoscuti si nici nu te ambitiona sa scrii despre ceva ce nu iti este cunoscut. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa inveti de la cei mai buni.
3. Fa-te cunoscut!
Desi un blog bun va fi cunoscut in cele din urma, daca ai suficienta rabdare sunt cateva cai prin care poti sa anunti restul lumii de existenta lui. Inscrie-l in liste de bloguri! Posteaza comentarii pe bloguri cu care ai ceva in comun. Contribuie prin calitatea comentariilor la acel blog! Posteaza link-uri catre blogurile care iti plac! Fa click pe ele! Posesorul blogului va vedea in statistici ca are un link la tine! Pune-ti adresa blogului in semnatura la email.
4. Interactioneaza!
Ia-ti timp sa raspunzi la comentariile plasate pe propriul blog, alimenteaza discutia!
5. Cosmetizeaza!
Formateaza posturile in asa fel incat sa fie usor de citit. Nu-ti dispera cititorii cu o multime de culori si fonturi! Ilustreaza-ti posturile cu imagini. Create de tine sau de pe net!
6. Marketing
Scrie despre lucruri despre care ar fi interesati cititorii tai. Rezista tentatiei sa-ti transformi blogul intr-un jurnal intim! Posteaza despre lucruri cunoscute de toti dintr-o perpectiva personala. Posteaza informatii de interes general sau specifice nisei tale. Asta nu inseamna ca nu poti sa scrii despre viata ta. Scrie despre viata ta daca ai intr-adevar un stil captivant!
7. P.R.
Pastreaza un dialog pozitiv cu cititorii! Desi nu toti vor fi de acord cu tine, nu aborda o atitudine ostila fata de acestia!
8. Ia atitudine!
Ignora postul asta sau completeaza-l daca nu iti convine! Pana la urma nu exista retete absolute ci numai experiente! Fii original! Cunoaste regulile si apoi incalca-le!
Nu scrie posturi interminabile. Ca cel de fata